India – cate putin din foarte mult

Este prima seara in care apucam sa ne tragem sufletul asa ca punem si pe blog cateva idei. Nu prea multe totusi caci maine om luam iarasi la duca :).
Dupa ce am pregatit “vacanta” asta timp de aproape 6 luni evident ca am plecat pe fuga si imprastiati (ca dovada ca blogu’ este inca oleaca ciufulit). Apropos de asta, multam cu mare drag celor cativa prieteni care ne-au ajutat sa punem pe picioare blogul si pagina intr-un timp record, printre rezervari, programari si bagaje. Mare bucurie ne-ati facut :D.
Mno, amu la obiect: India (despre Dubai intr-un episod viitor :P). Incredibila nu e (inca) dar fantastica este, in mod clar. Atat cu bune cat si cu rele, cum ziceam si pe pagina de Facebook, am avut zilnic parte de experiente atat foarte placute cat si numai bune de ridicat tensiunea. Am strabatut deja cateva state bune: New Delhi, Kerala, Tamil Nadu in experienta directa plus alte cateva din mersul trenului. Is fantastice diferentele dintre ele, din aproape orice punct de vedere. Pana acum Kerala ne-a fost o gazda minunata, mai ales in contrast cu Delhi – sincer as reveni oricand pentru cateva saptamani numai in Kerala – is minunate atat locurile cat si oamenii. Din pacate in cateva zile parasim Kerala, ne indreptam catre Karnataka si Goa.
Cate ceva despre mult cantatul trafic, mai ales acum ca avem experienta directa: se apropie, considerabil, de termenul de incredibil. Dar nu imposibil. Lucrez serios la o formula care sa descrie regula prioritatii in India. Variabilele principale sunt: gabaritul, puterea claxonului, gradul de risc al manevrei, viteza, tupeul. Ponderea cea mai mare o au primele trei, in diferite grade. Este intr-un mare fel modul in care se merge in coloana, pe drumuri cu o singura banda pe sens (adica marea majoritate, incluzand ceea ce se cheama National Highway): incepand din marginea din stanga, vehiculele de desfasoara in evantai, succesiv, pana spre jumatatea benzii de pe contrasens, fiecare pregatit pentru depasire. Traficul din sens opus este dispus in mod similar. Da, stiu, matematic da cu virgula, totusi fix asa se procedeaza. Iar claxoanele sunt dementiale, Adina deja vrea si ea unul :P.
Ca idee, pe un drum cu o singura banda pe sens, un camion in mod normal ocupa o banda si cam o treime din cealalta. Ceea ce se traduce prin faptul ca un camion care depaseste un alt camion in timp ce de pe contrasens un automobil depaseste, la randul lui, un motor (apropos, India este clar patria motoarelor) sa fie un scenariu cat se poate de banal. Da, stiu, iarasi da cu virgula. Cumva ai senzatia ca toate camioanele si autobuzele sunt flexibile, se muleaza intre vehicule si revin (aproximativ) in banda corespunzatoare fix inainte sa se produca vreun accident. Dar chiar fix inainte. Si totusi, sincer, nu cred ca ar putea functiona altfel – sunt pur si simplu prea multe vehicule pe drum. Muuuuuult prea multe. Plamanii mei se resimt deja. Interesant este ca modul asta de a conduce, dupa ce obisnuiesti, creeaza dependenta :P.
Oamenii sunt minunati: cand iti vine sa-i iei in brate si sa-i strangi cu drag, cand sa dai cu ei de pereti. La propriu. Au cateodata un stil care te blocheaza si te dezarmeaza complet si iremediabil. Si culmea, cu cea mai mare bunavointa. Cel mai ne-o luam cu indicatiile catre o destinatie anume: in afara de tot inainte, inapoi, prima la dreapta/stanga, e Dumnezeu cu mila. Fiecare iti explica altceva si altfel. Iar estimarile de distante sunt pur noroc, ai mai multe sanse la 6/49 – inclusiv cele de pe indicatoarele oficiale unde vezi distante diferite cu cativa Km, aflate la o distanta de 1-2 sute de metri unul de celalalt. Noroc ca ne mai ajutam cu GPS-ul, traiasca iGo-u’. Pe de alta parte e fain sa te mai si pierzi oleaca, cand nu-i mare graba ;).
Apropos de graba, cea mai mare problema este ca nu reusim deloc sa prindem un ritm sustinut: cei 250Km/zi s-au cam transformat in maxim 150, si aia grei. Cumva parca oamenii astia or masurat mile si or afisat Km, cam asta-i senzatia. Mai lucram la asta, in etapa urmatoare. Ii musai, din cauza asta ieri si azi am avut doua seri foarte proaste pentru ca am ajuns pe fuga, tarziu si nu am mai apucat sa gasim cazare pe sufletul nostru – adica am innoptat la doua hoteluri seci si care ne-au si costat o gramada de bani. Aseara chiar mi-a parut extrem de rau ca nu avem cort cu noi – asa as fi campat pe plaja de numa, cu tantari cu tot. Mno, patasti – ne revenim.
Cam gata raportul, somn caci maine plecam, in fine, catre insulele Lakshadweep, mai exact catre Kavaratti. Confirmarea am primit-o abia azi, dupa mai bine de 2 luni de discutii.
PS – si da, ne-o plouat chiar si aici. Macar e calda… Daca si in Rajasthan ne ploua, cred ca am gasit rezolvarea (macar partiala) pentru incalzirea globala: facem un tur moto prin toate zonele desertice, sigur echilibram conditiile climaterice. Zau.
Traseu pana acum: New Delhi – Trivandrum, tren.
Moto:
Ziua 1 – Trivandrum, Kottur, Neyyar, Parasala, Nagercoil, Kannyakumari
Ziua 2 – Kannyakumari, Nagercoil, Puvar, Kovalam, Trivandrum, Varkala
Ziua 3 – Varkala, Paravur, Kollam, Alappuzha
Ziua 4 – Alappuzha, Kochi, Paravur, Natikka, Triprayar
Ziua 5 – Triprayar, Ponani, Beypore, Kozhikode
Aproximativ 600Km, timp mediu 5-6 ore/zi. Orice traversare de oras mai mare cere aproape o ora – ocolitoare nu prea sunt…
De maine pauza, ne deplasam cu vaporul. Trei zile de stat cu burta in sus, la odihna :D. Lakshadweep, veniiiiiim :D.