Mesaj deschis catre Marius

Carnetelul de drum e plin de cuvinte cheie pentru povestile ce am sa le spun, dar timpul cumva fuge si noi incercam sa ne tinem dupa el. Asa ca prima mea postare va fi un mesaj pe care am ales sa-l fac public sa va amuz si pe voi, sa nu rada dragonul singur.
Ipoteza: cand ne-am decis sa plecam in India, ingerii nostri pazitori au incercat, cred eu, sa ne intoarca prin reactii “temoase” in jur. (Inca nu inteleg temerea cu “va mai intoarceti!?” venita din mai multe parti.). Apoi prin iulie Marian m-a anuntat glorios ca avem prima runda de bilete, Bucuresti-Dubai. No, dragii mei, asta o fo’ momentul in care ingerasii si-au luat pegasul si au plecat sa bea in deznagejde alcool. Metilic. Era clar ca ei stiau ce si cum se intampla acili’sa.

Dar sa revin. Am trei probleme care m-au tinut incordata, dar pe care sper sa invat sa le trec cu vederea pentru a putea sa ma bucur si eu de oameni, si care m-au facut sa scriu asta: traficul (mai ales ca in prima zi am reusit sa vad si un accident carnos – eveniment care a reusit sa ma morcoveasca jumatate de zi), starea precara a masinilor/autobuzelor/motopartelor si ploaia/furtuna.
Traficul: oamenii astia conduc precum liliecii. In functie de ce claxoane aud in jur. La modul real de multe ori nici nu stii care si cum are prioritate pentru ca oricum semnele de circulatie sunt sporadice. Exemplu: drum cu doua benzi, autobuz nr. 1, in fata lui autobuz nr.2, la 300m curba fara vizibilitate. Ce face primul autobuz?! Intra in depasire si claxoneza: “daca esti dupa colt, stai acolo sau intra pe acostament ca vin eu!” Sau: “in fata mea e un autovehicul/om/bicilist, iar din sens invers vine un alt autovehicul cu viteza. Nu-i bai. CLAXONEZ si totul va fi OK. Va opri ala ca sa trec eu. Ma, si totusi, cumva, lucrurile se fluidizeaza. Doar ca mi-as dori ca eu sa am claxonul, pe locul din spate, pentru ca Marian e mai calm si eu ma tem ca de nu intri in joc, risti sa te trezesti oricand cu unul in fata – “n-ai claxonat, de unde sa stiu ca esti dupa curba pe banda ta!?”. Cand vine vorba de condus, oamenii astia nu au nici toate tiglele pe casa, nici cu doagele nu stau prea bine.

Sa nu uit: treaba cu claxonul merge si la barcute: “tiiit!” Daca esti dupa colt “tiiiit!” Vezi ca ies de pe “tiiit!” canalul asta mic “tiiiit!”.
PS: astia cu tuk-tuk-uri sunt cei mai zapaciti. (Bogdan, abia astept sa-ti citesc experientele, ca nici prin Tailanda nu-s oamenii mai zdraveni.)
Starea autobuzelor/masinilor/motopartelor: 70% nu ard toata motorina si iti umplu plamanii de fericire, stau sa se destrame si paraie groaznic.
Vremea: din 3 nopti petrecute in apropierea plajei, 2 au fost cu furtuni cu fulgere si traznete in largul Oceanului Indian si al Marii Arabiei si ploi la tarm. Amu s-au mai calmat lucrurile, atat in capul meu cat si la orizont, dar… punand lucrurile cap la cap mi-am pus problema asa: noi vrem sa plecam maine, luni -17.11.14- in insulele Lakshadweep. Astea sunt undeva intre continent si Maldive, cam la o treime din distanta, de la tarm. Is 48 de ore cu vaporasul – dus si-ntors. Furtuna in larg. Tiiit-tiiit! Astia de conduc au baut si ei metilic, iar ingerii lor pazitori s-au dat cap in cap de mult (era treaba aia cu “Don’t ride faster than your angel can fly”.
VaporAS. Adica un vapor… mic. Vreo 3-400 km de valuri, baldabac, varca pe baluri, panica-panica, tiiit tiiit, odoamne!.
Mesajul pe care voiam sa il trimit si care m-a facut sa scriu rezumatul asta suna asa: “Marius, te rog tare mult, poti sa verifici, daca poti, cum sta treaba cu vremea pe coasta de Est a Indiei in zona marii Lakshadweep/oceanul Indian/Beypore-Kozikonde cu accent pe insulele Lakshadweep!? Multamesc frumos! :D”.

Amu… vulpea a ras de mine. Am ras si eu dupa ce am vazut ca vaporasul nu e chiar anemic. India inca ne invata multe si ne tine-n rece-cald, dar invatam si vede ea cat vedem din ea!