Am deschis sezonul la varfuri
Eu n-am glumit cand am spus ca Retezatul mi-o cazut cu tronc. De fapt cred ca-i evident, avand in vedere ca-i al treilea articol despre Retezat, dupa a treia vizita in tot atatea luni. Dar ce pot face daca-i asa de fain acolo sus? De data asta ne-am invatat lectia dupa ultima tura cand ne-am intors de la baza varfului Peleaga si am venit pregatiti cu tot echipamentul: coltari, pioleti, coarda, ham, bucle, tot tacamul. Eram hotarat sa ajung pe varf (aproape) indiferent de vreme. Si chiar departe n-o fost, avand in vedere ca in prima zi am avut parte de-o udatura pe cinste.
Am plecat din Cluj destul de tarziu dar la cum ploua, nu prea ma tragea atat sa ma grabesc – ploaia oricum nu se grabea nici ea, ce rost ar fi avut? Asa ca am plecat pe ploaie, am ajuns pe ploaie si in rest ne-o udat din toate partile. Dupa ce ca eram deja fleasca de la apa ce venea de sus, am descoperit si ca unul din podetele de pe traseu era oricum numai suficient nu: apa era cam de trei ori mai lata decat podetul. Asa ca am experimentat o scufundare ad-hoc cu piciorul drept in apa pana deasupra parazapezii, cu tot cu consecintele de rigoare: bocanci fleasca. Mno, uzi, plouati si rupti dupa drum, dupa ce am ajuns la cabana Gentiana nu ne-am mai dat scosi la frig (multam nea Gigi pentru caldura si ceai), asa ca am avut partea de-o seara linistita si odihnitoare. Am reusit in fine sa citesc cateva pagini, cocotat in patul de cabana – de multisor imi doream sa gasesc timp pentru asta si tare bine o fost :D. Am avut surpriza si placerea sa stam de povesti si cu un personaj binecunoscut in lumea muntomanilor, Adrian Munteanu, venit pentru cateva zile la schi de tura. Faine povesti, la ceas de seara in cabana. Chiar am avut parte de-o seara aproape “cu de toate” – numai o chitara a lipsit ca sa fie chiar totul perfect.
Mno, la asa o pregatire, era musai sa ne motivam pe masura pentru a doua zi. Zis si facut, ne-am trezit cu noaptea-n cap, am prins cu ochii mijiti primele raze de soare, ne-am echipat si hai la drum, ca avem de lucru. Vorba lui Adi, “luati-o voi inainte ca ne ajungeti din urma in creasta” – cam asa o si fost, ei fiind pe schiuri de tura ne-au ajuns si depasit foarte repede. Asa ca ne-am vazut de ritmul nostru si intr-un final, dupa cum se zice ca a treia oara-i cu noroc, am reusit sa cucerim varful Peleaga. Vremea a fost numai buna, cand soare cand ceata (de fapt nori) dar preponderent soare si am avut foarte mult noroc ca vantul a fost chiar rezonabil. Dupa prognoza ma asteptam sa ne suiere vantul ceva mai tare dar o fost prietenos :D. Prin urmare n-o fost nevoie chiar de tot arsenalul din rucsaci, coltarii si pioletii s-or dovedit suficienti – din fericire ;). Ma bucur enorm ca am reusit sa “sparg gheata” si la ascensiuni in conditii de iarna, de acum incolo am un plan destul de clar in minte – sper sa si reusesc sa-l vad realizat in urmatorii :D.
Mai departe cred ca imaginile de mai jos sunt mai descriptive decat reusesc eu cu vorbele.
