Catre Nordkapp – Ziua 4, continuare – Ovruch, Ucraina – Mazyr, Babruysk, Minsk, Belarus

Cainii latra, caruta trece – hai si noi cu povestea mai departe, ca politica isi face ea destul de cap si fara noi :P. Cum am lasat prima parte suspendata cam din scurt, ne continuam peripetiile si in a doua jumatate a unei zile pline. Cu plinul facut – ca nu ne-am mai jucat, odata (aproape) fripti, am lasat economiile pentru mai tarliu, cu o gustare scurta pusa la indemana cat sa nu murim de foame cat asteptam in vama, hop la – in fine – mult cautata granita dintre Ucraina si Belarus.

Surpriza, in afara de foarte multa hartogaraie n-am avut nici cea mai mica problema – nu tu cerut de spaga, cum ne-or tot zis unii-altii, nu tu strambat din nas, nu tu alergat aiurea printre ghisee, nimic. Dimpotriva, se pare ca avem noi ceva de pui de cioara parasiti in potop, ca mai peste tot se gaseste cate-in suflet bun de ne adopta si ne duce de manuta pe unde ii nevoie ca sa rezolvam repede belelele birocratice – si nu numai :D. De data asta ingerasul o fost o zvarluga de (bielo)rusoaica ce ne-a sfatuit si indemnat ca mai avea putin si lua ea pixul sa completeze formularele. Stia si olecuta de engleza, numai bine cat sa ne intelegem. Spre final mai ca si-a cerut scuze ca o trebuit sa ne ceara sa desfacem din bagaje, cat sa se vada pe camere ca-si face si ea treaba. Fain de tot, si binevenit dupa cat alergasem pana atunci. Toate bune, dar de mancat n-am apucat nici o firmitura, ca tot o trebuit sa completam ba una, ba alta, ba sa fugim dupa hartiile zburatacite de vant, eh, diverse.

Cu foamea-n gat, dar cu actele gata si stampila de intrare in pasapoarte, intreb de-o casa de schimb, sa avem cu noi niste ruble la drum ca deh, casul ii intotdeauna sfant. Intreb, exista, trec prin/tre niste garduri si ajung. Tanti de la casa ioc engleza – hait ca-ncepe :). Ii explic eu pana la urma ca vreau niscaica ruble bieloruse, ea ma intreaba cate – hop, ca-mi pica si casca de pe ceafa pe ochi si fisa-n gat, ca io habar n-am cat sa cer, n-aveam nici cea mai vaga idee de paritate. Ma gandesc ca poate preturile n-au cum sa fie semnificativ diferite fata de Ucraina, asa ca cer… 500 de ruble, generos. Prompt vine intrebarea – d’alea vechi sau d’alea noi (nu ma intrebati cum am inteles asta, va rog frumos)? HAIT! Nevasta, hai ca-ncepe, cam asa o fost momentul. Raspund si eu din varful buzelor tremurande ca… noi sa fie, ce-s mai prost? (am avut ocazia sa aflu, mai pe seara, care era faza cu vechi-noi, dar ajungem si acolo). Butoneaza tanti ce butoneaza, imi intinde calculatorul (de masa, nu PC-ul :P) si-mi comunica glorioasa: 200 de EURO. Ce? Cum? Cat? Era sa inghit casca! Stai asa mai fumeie, oi fi tu pretena cu ursu’, da io’ nu las 200 de iepuri la voi acisilea nici batut. Hai sa mai negociem oleaca – adica, vorba vine negociat, ca era casa de schimb, nu nea ceafa lata-n piata la Obor. Mno, schimbam calculatorul, ii intorc oferta si-i propun sa-i las 50 de Euro, eu, si ea sa-mi dea cat poate. Bine, vine repede contra-oferta, fo’ 100 de BYR. Valeu-muica, ce-oi face eu cu amaratele astea de ruble habar n-am, da’ hai sa joc pana la capat si-i dau cu sec – accept. Amu ca sa platesc, ceva iepuri de papirus aveam la mine, da’ am tinut de ei cu dintii, cat am putut. Asa ca scot glorios cardul, si-ncepe circul numarul doi: pana apasa pe butoane, pana se conecteaza, pana se reseteaza, he-he-he, 5 minute mai tarziu dau cu PIN-ul si… nu merge. Hmmm, oi fi gresit, luam de la capat procesul, dau cu PIN-ul si… dap, tot nu merge. Cam pe aici mi s-o rupt filmul, ca deja imi faceam filme cu cardurile blocate, ca mi s-o parut mie ca acolo (sau acolo?) era cam ciudat locul da’ noi tot cu cardul am platit, etc. In fine, dau barbateste cu pumnul in masa si gata, dac-am zis am zis, ma retrag strategic si nu mai fac nici o tranzactie. Las’ c-om gasi noi si-un ATM, etetete belea, alea stiu engleza. In plus pana acolo ma lamuresc cat ii litrul de benzina si gata, am termen de referinta, bancher in bieloruble ma fac. Ma rog, eu de fapt muream de cald, de foame si de stres, asa ca mai pe scurt am spalat putina…

Mno, hai sa n-o mai lungim, cateva ore mai tarziu eram intr-un orasel uitat de lume – Babruysk – dupa ora inchiderii bancilor, unde nimeni nu intelegea engleza, fara nici un sfant-rubla in buzunar si cu prea putina benzina cat sa ajungem in Minsk, unde aveam rezervare la hostel, si cu putin mai mult de 24 de ore sa iesim din tara, ca ne expira viza. Am reusit pe drum sa infulecam o cafea si sa sorbim un sandvici la o benzinarie, dar unde am platit cu Euro (marunti si cu multe insistente), ca ale noastre carduri tot n-or mers. Plus inca fo’ 4-5 ATM-uri incercate pe drum, la fel de rasunator esuate. Deci, criza. Si incepuse sa si tarcaie a ploaie, ca sa fie totul perfect. In plus, bacteria la telefon era pe duca si am descoperit (dupa 10 minute in asteptare la telefonul de suport cu banca, pe minute internationale, ca Belarus nu-i UE) ca nici microfonul nu mai era functional. PANICA!

Pana la urma, printr-o combinatie de telefoane disperate la banca – fara nici un succes – plus altele (SMS-uri) la prieteni, care au avut muuuult mai mult succes la sus-numita banca, am reusit sa aflam ca totusi cardurile noastre is bune, nu-s blocate, nu-s probleme cu ele, ci cu sistemul bancar din Belarus. Adica toate tranzactiile veneau deja blocate, din start – erau inregistate dar nu se puteau procesa. Rezolvam maine… Bun, deci clar nu aveam nici o sansa sa scoatem ceva din ATM-uri, cel putin nu una legala. Da-ti Vulupe pumni in cap, ca de ce nu am platit eu cash la casa de schimb cand avut ocazia, da’ casca era totusi ceva mai rezistenta decat pumnii mei, deci nu a functionat nici Solutia asta…

Intr-un final apoteotic (sau apoplexic, cum vreti, ca tot pe acolo e in cazul asta), dupa ce pana la urma am primit (mi s-or oferit) inclusiv bani de bilet de autobuz (sa ajung la o casa de schimb, ca nu putea sa-mi explice exact cum sa ajung acolo), de catre o tanti in varsta care vindea ziare, am reusim sa inteleg ca daca ajungem la Korona toate cerurile valutare se vor deschide pentru noi si vom pasi in Raiul monetar bielorus. Toate astea fara o boaba de engleza/rusa, cu fuga intre mobra, unde o ramas Adina planton si fel si fel de strazi, stradute, magazine, dughene si hoteluri. Am reusit, cu chiu cu vai, sa intelegem cam pe unde ar fi fost Korona asta (un fel de pui de mall) si, din semafor in semafor, intreband tot ce apucam daca o tinem bine, am ajuns – cu fix 15 minute inainte sa se inchida (adica 19:45), ma pisam pe mine si la casa de schimb era ditai coada. Hait, a nu stiu cata oara – dar n-am mai avut nici o greata asa ca m-am dus direct la primul care astepta la coada, i-am explicat cum ca noi mototzicly…Minsk… si ora tarzie, asa ca sorry da’ ma lasi in fata!!! Totul cu un zambet larg cat casca – desi la cat de repede o acceptat, cred ca era mai degraba ranjet, da’ ma rog, selectia naturala functioneaza :P. Bine ca 1 minut mai tarziu, pana sa ajung la casa, tot el ma intreba ce mototzicly si de unde suntem, iar la iesire ne claxona in parcare si ne facea semne de OK din masina – cam asa is oamenii pe acolo, pacat (noroc?) ca nu prea stiu engleza.

Buuuuuun, amu gata “toaletati”, cu bani in buzunar si cu un plin de benzina, parca viata era mai frumoasa. Numai mai aveam “decat” fo’ 150 de Km pana-n Minsk si deja seara era destul de prezenta. Mno, avand in vedere ca mai devreme cu juma’ de ora deja imi faceam planul cum o sa punem cortul intr-o parcare, la marginea orasului, pana a doua zi (cand teoretic s-ar fi rezolvat problema cardurilor), era totusi ceva mai bine.

Asa ca da-i bice, ne-am suit pe-un fel de autostrada/drum expres, am vazut cu coada ochiului ca ar fost o taxa de platit dar… am uitat si i-am dat ‘nainte. Ca sa fie tabloul complet a inceput iar sa ploua, dar in compensatie am avut un apus de zile mari (oarecum potrivit, la cat a tinut aventura in ziua asta) iar noi mergem fix catre el. Superb ii putin spus, mi-am adunat falcile de prin bord, dupa care am tremurat de zor pana-n Minsk (pai, cine avea captuseala pusa, la cat de cald ne-o fost in Ucraina…).

Ajunsi in Minsk, ajunsi la hostel, am avut revelatia zilei: o camera imensa numai pentru noi, o baie de lafaiala cu apa fierbinte, un hostel de lux (aproape), fix in buricul orasului, si-o tarie din partea casei la receptie. Ah, si explicatia: poi, Belarus tocmai a denominat rubla de la 1 Iulie (eram in 4), sistemul bancar ii varza si nimeni nu poate scoate bani de la ATM iar platile cu cardul nu merg tot de atunci. Welcome to Belarus :D.

Traseul complet o fost: Kiev, Poliske, Ovruch – Ucraina – Mazyr, Babruysk, Minsk – Belarus

Si pozele, ca tot le-am promis de data trecuta, mai jos: