Transalpina de Apuseni

Dupa un prim contact cu “off-road”-ul, chiar in primele saptamani de motociclism, am hotarat ca nu-i de mine. Are lumea destule drumuri asfaltate. Asta pana de curand, cand, mai mult de nevoie decat de voie, am avut de traversat bucati din ce in ce mai lungi de drumuri neintretinute. Si cum-necum, am cam prins gustul. Asa ca atunci cand am dat prin presa de stiri cum ca un drum din Apuseni urmeaza sa fie asfaltat si ca ar fi foarte pitoresc, nu prea am stat pe ganduri.

“Transalpina de Apuseni”, asa cum a fost supra-numit de presa locala, sau DJ 107I pe numele oficial, este un drum secundar pe marginea partea sud-estica a Apusenilor. Singurul drum de legatura intre cateva localitati izolate si foarte pitoresti: Aiudul de Sus – Rimet – Bradesti — Geogel — Macaesti – Birlesti Catun — Cojocani — Valea Barnii — Barlesti — Mogos – Valea Alba — Ciuculesti — Bucium — Izbita — Coleseni — Bucium Sat.

Zis si facut, studiat harta, facut traseul pe GPS, aruncat un ochi pe prognoza meteo, totul perfect: soare, senin, uscat. Pornit la drum, nu foarte devreme cat sa apuc sa beau si a treia cafea, undeva pe 4 dupa-amiaza planul era sa fiu in Alba-Iulia.

Toate bune si frumoase, drumul super, trafic mai deloc, am ratat vreo doua intersectii dar am rezolvat repede, pana cand am ajuns langa satul Geogel. Pe acolo deja nici GPS-ul, nici telefonul nu mai stiau exact pe unde sunt, zon era o mare pata alba. Ajung la o intersectie, dupa telefon ar fi trebuit sa merg inainte dar tot acolo era si un panou de semnalizare cu “Acces Interzis”. Mno, zic, amu nu pot sa trec peste ce zice legea, pe acolo nu pot merge. O iau catre Geogel, drumul frumos, teoretic trebuie sa revin pe traseul initial repejor….

Ioc, harta de pe GPS era din ce in ce mai alba. Intr-un final gasesc un baciuc, intreb de drum, zice ca-s bine, sa merg tot inainte. Incurajat, continui, vad cum drumul incepe s-o ia, vag, in directia dorita de mine, dar urcam foarte abrupt si erau din ce in ce mai multe sleauri… Eu singur, deja in intarziere, ma si vedem cum ma distrez ridicand vaca de prin vale. Distractie :).

Cel mai fain o fost cam jumatate de ora mai tarziu cand, la o trecere de parau care traversa drumul, dau nas in nas cu… o salvare. Cum nu se grabeau, ii intreb de drum, zic si e ca incolo ar fi, ma intreaba la randul lor de cum arata drumul si incepem sa radem cand ne dam seama ca eram cu totii la fel de rataciti. Si ca indicatiile primite si de ei si de mine de la localnici sunau aproape identic, desi aveam directii diferite.

Pana la urma am iesit cu bine la liman, evident in intarziere. Si mai interesant o fost ca, la cativa Km dupa salvare, am dat peste o bucata de vreo 4-5 Km de drum perfect asfaltat dar care efectiv nu lega nimic de nimic: o culme de deal cu o vale, cel mult. In rest drumul nu avea pic de asfalt.

Mno, viata printre dealuri. Sigur nu apuci sa te plictisesti. La o iesire ulterioare, de data asta in sens invers, am descoperit si unde am gresit traseul: evident, la semnul de interzis :D.