Catre Nordkapp – Ziua 4, prima parte – Kiev, Poliske, Ovruch, Ucraina

Ce-ar fi o calatorie daca n-am pati si patanii, asa-i? Mda, asta suna bine, cu doua conditii: prima, cand povestesti pataniile dupa ce trece oleaca de vreme de cand s-or intamplat si a doua, sa nu ti se intample prea des. Hai sa spunem ca la prima parte ne incadram, deci sa continuam :P. Hodiniti si bine-dispusi dupa plimbareala prin Kiev, plus o vreme numai buna de motorit, ne-am pornit cu dimineata-n cap si oarecum cu grija pentru ca: aveam o etapa lunga de mers, peste 600 de Km (dublul “portiei” zilnice, deci ne tineam de program de minune :P) si trebuia sa trecem si granita din Ucraina in Belarus. Adica ambele se legau de viza de tranzit pentru Belarus, care nu ne permitea decat 48 de ore “calendaristice” pentru a traversa tara – in realitate erau mai putin de 36 de ore utile, timp in care trebuia sa traversam o tara despre care nu stiam decat ca-i inca in mare parte sub influenta blocului sovietic (si sa mai si dormim). Cum campinguri nu sunt, am zis ca merita sa facem un efort sa innoptam in Minsk, macar un pic sa-i prindem aroma.

Bonus: urma sa trecem razant pe langa zona de excluziune de la Pripyat / Cernobal si abia asteptam sa re-vad locurile. Deci, cu emotiile puse in varful vrafului de bagaje, am butonat GPS-ul, i-am spus ca nu vrem pe autostrazi (nu ca ar fi existat in zona respectiva) si i-am dat bice. In ciuda traficului aglomerat, de capitala, am iesit destul de lejer din Kiev si am tinut-o ata catre granita. Cum atat Google Maps cat si iGo-ul au indicat cam acelasi traseu si acelasi punct de vama, am mers cat se poate de relaxat si hotarat sa nu alimentez mobra decat dupa granita, stiind ca benzina ii binisor mai ieftina in Belarus. La un moment dat insa drumurile pareau extreme de nehotarate, pustii si parasite, in schimb GPS-ul o tinea pe-a lui ca-i bine, mana birjar. Hmmmmm, mai merem oleaca si dam de-un punct de control cu bariera, ghereta si fo’ 2-3 politai.

Ei la mine “Stai“, eu la ei “Halou“, ne lamurim scurt ca ei stiu tot atata engleza cat stiu si eu rusa. Ba chiar m-am gandit sa le dovedesc ca stiu mai putin decat ei, dar mi-a trecut repede. Ia si explica cum ca vama, Minsk, Belarus, benzina ioc, alea-alea, ei iar ca stai, ca nu-i bine. Si din vremea aia perfecta de cu dimineata, deja incepuse sa se innegure cerul de numa-numa, era clar ca nu scapam ne-racoriti. Pana la urma, zau ca habar n-am cum si de ce, nenea politaiul mi-o zis ceva de dulce, o zis “Belarus” si-o aratat inainte (ma rog, drumul cotea spre dreapta, dar pe asta am inteles-o si fara cuvinte). Bun, nu eram deloc lamurit, dar daca omul o zis sa-i dau bice, i-am dat.

La momentul respectiv eram undeva in zona Poliske – Vil’khova si practic nu mai eram deloc siguri ca merem bine – dar drumul era liber, noi la inceput de aventura, n-am stat sa filosofam prea mult. Sa nu mai zic ce mare bucurie pe mine cand am vazut, cateva minute mai tarziu, una si apoi inca una masini cu numar de Belarus – ihaaaaa, ‘nainte ca suntem bine.

Pana cand fleosc, dam iara de-o bariera, de data asta si mai “oficiala” dar cu la fel multe engleza la bord – ioc. Pe asta insa l-am luat repede, eram deja expert: io, motorisky – Minsk, Belarus. Fara “niet” ca ne suparam, mi-o spus ‘nainte mergatorul tau ca p’aci ii drumul, nu ma intorc, sigur are dreptate ca are burta mai mare ca tine (ma rog, ceva de genul asta, ca nu mai stiu exact cand am mentionat burtile…). Spre marea mea surprindere asta-mi zambeste larg si zice “Da” – adica da-i inainte. Pornesc, fac doi pasi si ajung la marea mea surprindere doi, ca pe dreapta drumului era un mare panou de atentionare la radiatii radioactive. Adica practic noi eram deja in marginea (mai bine spus deja eram intrati) zonei de excluziune din jurului accidentului nuclear de la Pripyat / Cernobal. Cum stiam ce-si-cum de cu un an inainte cand am vizitat zona pe indelete, in cadru legal si organizat, stiam ca mare branza (radioactiva) de fapt nu-i, dar tot o fost un sentiment interesant. Uitandu-ma amu pe harta am realizat ca noi am trecut cu mobra la mai putin de 55 de Km de Pripyat – n-am reusit sa ajungem cu vaca chiar pana acolo, dar am fost suficient de aproape :D.

Buuuun, ca s-o scurtam, cu primii stropi de ploaie (si cu rezervorul deja cam gol-golut) am ajuns la vama. Ne salutam cu Ion care “niet anglisky“, da’ stie sa-l cheme pe Gheorghe care ne trage un “Hello” scurt de-am ramas fara grai. Hopaaaa, ne-am scos ca avem cu cine povesti. Da’ stiti expresia cu “ai grija ce-ti doresti“, nu? Ei bine, ne-o povesti el badea Gheorghe ca, pe engleza sau pe rusa, tot cu niet da pana la urma, ca nu putem sa iesim prin vama respectiva, ea fiind numai pentru tranzitul local, al cetatenilor ucrainieni si bielorusi, fara pasapoarte internationale. Adica un fel de “vama doar cu buletinul“… Am mai incercat eu sa plusez ca avem viza, tot ce trebuie, niet-ul o ramas tot niet.

Am inghitit in sec, am inchis casca si am tras husa impermeabila pe tank-bag ca deja incepuse sa ploua si hai fa cale-n-toarsa, cu coada ochiului la indicatorul de benzina care deja incepuse sa clipoceasca a jale. Cu alte cuvinte planuisem numa’ bine re-alimentarea, de unde sa stiu eu de jocul de-a granitele? No bun, pe scurt, dupa ce-am mai ocolit oleaca prin paduri si drumuri de piatra, am hotarat ca nu are sens sa mai riscam, am cautat pe GPS cea mai apropiata statie de benzina si cu mana mai ceva ca fulgul pe maneta de gaz am ajuns la “adapatoare” cu mai putin de 1L de benzina in rezervor – si cu morcovul bine-nfipt, ca bani numerar nu mai aveam nici de-o cafea, daramite de-un plin de benzina. Dar cum pentru orice altceva exista MasterCard, am scapat si de data asta si-am zbughit-o catre vama, de data asta siguri ca-i cea buna (nu de alta dar am mai intrebat de fo’ 3-4 ori pe drum daca-i vama cu “international passport“, cu tot cu accentul rusesc de rigoare :P).

Hai sa punem oleaca de pauza aici, ca imediat se face maine, si revin cu a doua parte a pataniilor (da, a fost de departe cea mai plina zi), adica sa va zic cum ii sa ramai fara nici o letcaie intr-o tara in care nu vorbesti boaba din limba locala ;).

PS – Pozele tot atunci, ca momentan Yahoo ii cam pe odihna subita si n-am acces la contul de Flickr…